Str. Primariei Nr. 23 (în curtea restaurantului Queen`s)
+40 757 897 720

Yoga Retreat – Revitalize your life!

Yoga Retreat

Revitalizează-ți viața!

 

Omul, doar în situații dificile își descoperă adevărata putere, iar în lumea de azi, ca să supraviețuiești, ca să poți face față la toate rolurile pe care le ai, trebuie să fii un adevărat „războinic”.

Toată stima și respectul, dar Tu când te mai odihnești, când îți reîncarci bateriile? 

Atâta timp cât ești pe „câmpul de luptă” corpul tău inteligent își face treaba foarte bine: se apără, se detoxifică și se regenerează. Dar când stresul și obiceiurile nesănătoase cu privire la ordinea de zi și la alimentație se acumulează și devin durabile cât să ne dezechilibreze profund, ne determină corpul să își piardă din rezistență, putere și vigoare. Ritmul alert în care trăim nu ne mai permite să menținem controlul asupra vieții noastre și începe efectul domino, observăm la un moment dat că lucrurile în jurul nostru încep să o ia razna.

 

Cu alte cuvinte, oboseala fizică și psihică până la epuizare duce la dezechilibrări serioase care, prima dată se manifestă prin diferite stări emoționale negative (agitație, frici, neliniște, indecizie, depresie, anxietate) care duc mai departe la apariția afecțiunilor fizice (probleme digestive, boli ale coloanei vertebrale, probleme respiratorii, alergii, dureri de cap, migrene).

Și atunci ne dorim să găsim o metodă care să ne ducă mai aproape de noi înșine și de sănătatea pe care ne-o dorim.  

 

 

Este timpul să-ți dai un RESTART. Toată lumea are nevoie de o pauză, inclusiv Tu.

Te invităm cu această ocazie să te retragi pentru câteva zile în inima munților Vlădeasa într-un Yoga Retreat de Revitalizare.

Este ocazia perfectă de a pune gândurile și sentimentele în ordine, de a evalua calitatea vieții și de a reorganiza prioritățile. Prin introspecție și conștientizare vom încerca să ieșim de sub robia trăirilor și a judecăților noastre. Iar după un proces profund de observație vom vedea că lumea noastră interioară este cea care ne trăiește, și nici pe departe nu suntem noi cei care o trăim pe ea. Observația nu conține judecăți, așadar nu contează dacă ceea ce trăim este pozitiv sau negativ, doar conștiința că acele stări se găsesc în noi și acceptarea lor ca ceea ce suntem. Este primul pas spre eliberare, așa vom putea trăi mai bine cu noi și, implicit cu cei din viața noastră.   

Locul pentru acest retreat l-am ales cu mare grijă ca să ne ofere liniștea și armonia de care avem nevoie pentru a ne putea conecta cu natura și cel mai important, cu noi înșine. Veți simți puterea vindecătoare a naturii instantaneu! 

 

Pensiunea Casa Maria este pitită printre colinele munților Vlădeasa, la peste 1100 m înălțime.

 

 

 

 

Poreclită și „casa dintre nori”, locul ne oferă priveliști demne de imortalizat în toate anotimpurile.

 

 

 

 

Cum ne vom petrece timpul?

 

Diminețile vor începe cu o meditație în compania prietenei noastre Szabó Andrea care ne va încânta cu o baie de sunete prin bolurile tibetane, urmată de o practică de yoga, iar apoi de micul dejun. În cadrul cursurilor de yoga vom exersa și aprofunda asane, exerciții de respirație și tehnici de relaxare. Meniul vegan de 3 mese principale și 2 gustări în fiecare zi va fi hrănitor, echilibrat și revitalizant. Va fi plin cu bunătățuri delicioase de sezon și nu numai!   

 

 

În timpul zilei vom organiza diferite activități:

  • în special drumeții și activități în aer liber
  • vom avea ocazia să ne descoperim puțin prin intermediul jocurilor de grup de dezvoltare personală
  • yoga, iar de dragul distracției și al jocului doritorii vor putea încerca chiar și exerciții de acro-yoga
  • vom putea explora Lacul Drăgan-Floroiu cu barca, fiind însoțiți de dl. profesor Sanislav, în calitate de ghid 

 

  • plimbări în natură, pe jos sau cu bicicletele pe care vi le punem la dispoziție (sau cu bicicletele proprii, dacă doriți să vi le aduceți) 
  • Andrea va putea introduce doritorii în tainele dansului „Nia

 

 

  • pentru o înțelegere mai profundă a filosofiei vedice vom putea viziona filme documentare despre știința vedică și despre viața yoghinilor în general

 

  • prietenii noștri de la West Alpine Off Road ne vor oferi o experiență aparte. Cu o parte din echipa lor vom merge într-o „Drumeție – 4×4 Off Road” și vom descoperi frumusețile naturii pe 4 roți!

 

Cine nu îi cunoaște încă, ei sunt un grup de oameni entuziaști, fani ai autovehiculelor de teren cu tracțiune integrală a căror pasiune nu reprezintă doar practicarea și dezvoltarea unui sport care aduce satisfacții deosebite ci promovează totodată activitățile de protecție a mediului înconjurător, activităților de împădurire, salvarea vieților omenești și de recuperare a bunurilor acestora în situațiile în care nu este posibil accesul cu alte autovehicule, salvarea și ajutorarea sinistraților, dar și alte activități de întrajutorare umană. (http://www.westalpineoffroad.ro)

 

 

Sau dacă unii vor dori doar o plimbare în natură sau să stea la umbra unui copac în compania unei cărți este absolut în regulă. Noi ne dorim ca toată lumea să se poată odihni și reîncărca în stilul său.

Spre seară, în compania profesorului nostru, Kiss Zoltán Nitai, vom continua cu „mese rotunde” unde vom dezbate diferite teme legate de yoga, stil de viață, alimentație sănătoasă, ayurveda, spiritualitate, karma, legile universale ale lumii, legea atracției și viața de succes în lumea modernă și multe altele, alese în funcție de interesul participanților.

Kiss Zoltán Nitai, practică yoga de la vârsta de 15 ani, iar la împlinirea vârstei de 18 ani s-a retras în India și în Occident ca să experimenteze viața de călugăr. Și-a dobândit calificările de Master Hatha Yoga la Yoga Alliance International, în Delhi, India. Din anul 2009 a înființat mai multe studiouri de yoga în Budapesta iar din anul 2012 organizează anual cursuri de formare instructor yoga. Scopul cursurilor sale este să ofere practicanților în călătoria lor de autocunoaștere, o bază puternică atât fizică cât și mentală și spirituală.

Activitatea sa principală este împărtășirea acestei științe la seminariile despre yoga pe care le organizează în mod repetat în diferite orașe. Seminariile se bazează pe scripturi vedice reușind să transmită învățăturile într-un mod clar și transparent, ușor de înțeles pentru oricine.

În momentul de față locuiește în Anglia, unde conduce un studio de yoga. Unul din proiectele sale importante este „Village of Peace” – Yoga Eco Farm. (http://nitayoga.com/en/eco-yoga-farm-project/)

 

Mai multe informații despre Nitai și proiectele sale puteți găsi aici: www.nitayoga.com

 

 

Nu îți vei găsi rezolvarea la toate problemele doar în câteva zile, însă această  experiență îți va oferi o înțelegere mai profundă a practicii yoga și a stilului de viață prin care îți vei putea transforma viața. Printr-o practică disciplinată în timp, vei deveni conștient/ă de schimbări în idealurile și principiile tale. Prin conștientizare îți vei descoperi limitele, iar prin înțelegerea și folosirea pe deplin a principiilor universale, îți vei elibera mintea de iluzii și vei intra într-o viață de libertate!

Curățarea fizică, mentală, îmbogățirea spirituală precum și energetizarea corpului îți vor aduce claritate, inspirație în decizii și forță de acțiune.

Retreat-ul va fi bilingv (RO – HU).

Locul desfășurării retreat-ului este Pensiunea Casa Maria, Lunca Vișagului 123A, 407474, Județul Cluj, România.

Perioada: 31 Iulie – 04 August 2019. Sosirea la pensiune va avea loc Miercuri, 31.07, între orele 12:00 – 14:00.

Costul taberei include cazarea cu acces la toate facilitățile pensiunii, 5 mese/zi (3 mese principale și 2 gustări), programul și excursiile zilnice cu ghid. Cabana oferă pentru oaspeți 8 camere cu paturi matrimoniale și băi proprii, așadar locurile sunt limitate.

 

  • 1350 RON/pers (dacă te înscrii împreună cu colega/ul de cameră)
  • 1400 RON/pers (pentru membrii activi al studioului „Omni Yoga” cu vechime de cel puțin 6 luni de zile)
  • 1500 RON/pers

 

 

 

Ultima zi de înscriere este 10.07.2019.

Rezervarea locului se va face doar în momentul efectuării plății integrale sau prin achitarea primei rate (minim 50% din valoarea totală). Locurile se vor ocupa în ordinea înscrierilor (rezervărilor). În cazul plății în rate, a doua rată se va achita nu mai târziu de 10.07.2019.

Atenție, locurile sunt limitate!

 

Costul taberei este rambursabil doar în cazul în care evenimentul va fi anulat sau data taberei se modifică.

*În funcție de timpul disponibil puteți încerca chiar și o ședință privată terapeutică cu bolurile tibetane (costul unei ședințe private este de 50 RON/pers și nu intră în prețul taberei).

*Bazându-ne pe principiile practicii yoga, pe perioada taberei băuturile alcoolice și alimentele ce conțin carne nu sunt permise. Pentru fumători se vor amenaja locuri speciale pentru fumat.

Vă mulțumim pentru înțelegere și cooperare.

Înscrieri și informații suplimentare: Renata Coznici (004) 0757-897-720.

Vă așteptăm cu drag!