Str. Primariei Nr. 23 (în curtea restaurantului Queen`s)
+40 757 897 720

De ce le este greu oamenilor să-și ceară iertare?

De ce le este greu oamenilor să-și ceară iertare?

”Nu vreau să-mi asum propriile vorbe și acțiuni, deoarece îmi este frică să nu vadă lumea că, în ciuda eforturilor mele, nu sunt perfectă.”

Poate vi se pare cunoscută această frază, însă este un adevăr pe care, de cele mai multe ori, nu ni-l asumăm.

Dacă eu rănesc pe cineva, fără să fi avut cea mai mică intenție de a răni, atunci nu am absolut nicio problemă să mă afișez în fața acelei persoane și să spun: Îmi pare rău, ce pot face să ma revanșez, cum pot îmbunătăți situația, pentru că nu am avut intenția să te rănesc?

Dar de ce n-aș face-o, sau de ce mi s-ar părea greu să îmi cer iertare?

Din frică probabil. Din Ego. În primul rând ar trebui să admit și să-mi asum că ”am dat-o în bară”, și, în consecință ar trebui să fac ceva să remediez problema. Acest lucru mai mult ca sigur că nu i-ar face bine ego-ului meu dacă între timp încerc să păstrez o imagine despre mine că am totul sub control.

Această frică apare deoarece, oamenii deseori confundă dăruirea cu supunerea, confundă smerenia cu umilința (consideră că dacă își cer iertare atunci se umilesc în fața celeilalte persoane), astfel vor adopta anumite tipare comportamentale care consideră că le va oferi protecție și le va păstra imaginea omului puternic. Cu alte cuvinte, orgoliul pare să fie cel mai bun sfătuitor.

Aceste percepții se datorează din cauza unor tipare comportamentale preluate de la părinți sau traume din trecut (în majoritatea cazurilor tot din perioada copilăriei).

Astfel, pentru ei, să-și ceară iertare presupune să-și lase garda jos, dacă își lasă garda jos atunci înseamnă că își vor da voie să fie vulnerabili, însă dacă în trecut s-a profitat de vulnerabilitatea lor atunci vor face tot posibilul s-o ascundă pe viitor.

În percepția lor vulnerabilitatea înseamnă o slăbiciune, înseamnă să-i dea putere celuilalt care va putea profita și îi va putea răni. Astfel adoptă o imagine de superioritate (care în realitate este falsă), evită să-și asume propriile vorbe și acțiuni și își proiectează sentimentul de vinovăție pe alții (ca și cum ei ar fi de vină că se simt jigniți sau neîndreptățiți). Este o manipulare prin care, din păcate, deseori reușesc să câștige “bătălia”. Ei nu mai vor să riște, vor să se asigure că nu vor mai ajunge victime. Așa că indiferent dacă persoana cu care interacționează este sinceră și binevoitoare, o va trata la fel. Mai mult de atât, o va disprețui, pentru ca în mintea lor, ea este cea slabă.

Le este atât de frică să nu mai fie abuzați încât devin abuzatori.

Cu toate că, aparent, orgoliul pare să ne salveze situația, în realitate este o povară pe care ne-o asumăm inconștient și care, în timp, ne va cauza foarte multă suferință.

Dar ce se întâmplă pe cealaltă parte? Cu acele persoane care așteaptă, uneori deja cu disperare, acele vorbe de părere de rău? Orgoliul nu afectează doar persoana orgolioasă, ci rănește și persoanele cu care interacționează. Să-ți petreci timpul așteptând să fii validat/ă înseamnă să trăiești în trecut, practic îți pui viața ”on hold”, iar asta este o risipă enormă de energie care duce la o suferință și mai mare. Iar dacă ulterior totuși primești validare, dar acel ”îmi pare rău” nu vine din inimă poate să te doară mult mai mult decât să nu fi auzit deloc acele cuvinte.

Realitatea este că frica, mândria și orgoliul nu au fost și niciodată nu vor fi ghizii noștri spre o reală sursă de putere interioară. Fuga de responsabilitate și realitate duce la suferință și epuizare.

Vulnerabilitatea, sinceritatea și smerenia ascund adevărata putere interioară. Credința, și o inimă pură presărată cu sinceritate te va ajuta să treci peste toate obstacolele vieții. Însă înainte de toate ai nevoie de curaj. Curaj să admiți că ceva nu este în regulă, curaj să admiți că ai nevoie de ajutor și îndrumare, care nu este nici rușine și nici slăbiciune, din contră, este asumare și responsabilitate.

Distanțare, retragere și introspecție.

Caută persoane care îți pot oferi îndrumare, validare și un spațiu sigur unde îți poți procesa emoțiile. Aceste traume se pot vindeca prin conștientizare, terapie și practici de îngrijire de sine, indiferent dacă ne aflăm în rolul de victimă sau de abuzator.