Dragoste. De ce anume ne îndrăgostim? De o persoană? De o idee? De o viziune, de o proiecție a noastră, care atunci pe moment ni se pare perfectă?
Perfecțiunea. Da, căutăm perfecțiunea în viața noastră umilă. Păcat că nu există. Totul este relativ și totul este temporar. Tot ce ne înconjoară este perfect în imperfecțiunea sa, exact cum suntem și noi. Și totuși nimic nu este destul de bun, suntem într-o continuă cercetare, testare, comparare, selectare.
De ce?
Pe de o parte, pentru că tot ce înseamnă social media ne intoxică cu tot felul de lucruri și idei care deseori devin țelul multor oameni. Vedem ceva, ne îndrăgostim de acea idee, o proiectăm și construim totul în jurul acelei idei să fie la fel de „perfect”; și tot ce ne vine în cale raportăm la acel gând. Mai mult de atât, fericirea noastră devine condiționată de acele idei perfecte din mintea noastră. Și, deși unii se trezesc și conștientizează că realitatea este alta decât cea închipuită, își continuă totuși cercetările după ceva ce nu există. Astfel, adevărata valoare a unui om nu va mai fi „first option” pentru că noi căutam ceva „mai bun”.
Pe de altă parte, pentru că nu știm cine suntem cu adevărat. Dacă nu știi cine ești de unde ai putea să știi ce vrei sau ce poți să oferi? Atâta timp cât avem o falsă înțelegere asupra identității noastre nu vom fi niciodată mulțumiți, liniștiți sau fericiți. Cum putem afla cine suntem? Societatea într-adevăr reprezintă un instrument important în descoperirea sinelui dar în același timp ne ridică nenumărate obstacole. Este o continuă integrare, retragere (introspecție) și reintegrare în societate. Prin acest ciclu vom putea rămane autentici. Aceste retrageri și introspecții ne vor putea duce la cunoașterea sinelui. În aceste perioade devenim mult mai conștienți de emoțiile, de traumele și de gândurile noastre.
Emoții și gânduri. Oh, ce bine ar fi dacă mintea și inima s-ar înțelege mai des, nu? Mintea dorește mereu să ne protejeze bazându-se pe traumele din trecut, iar inima dorește să manifeste iubirea din noi. Atunci când mintea și inima nu se înțeleg nu doar noi avem de suferit ci și oamenii care ne înconjoară. Din cauza traumelor noastre nerezolvate ne pierdem autenticitatea pentru care alții „vor plăti”. Următorul pe listă va deveni victimă, după care și noi la rândul nostru vom deveni din nou victima altor persoane. La un moment dat, acest ciclu duce la epuizare și tristețe. Nu ne mai atrag provocările, vrem totul gata pe tavă și repede dacă se poate, pentru că „nu mai avem timp”. Dacă devine greu, renunțăm și fugim la ceva cu „mai puțină bătaie de cap”. Suntem disperați după iubire și siguranță emoțională, ne pierdem răbdarea, vrem „să fim deja acolo”; dar totuși, unde?
Renata Coznici
