OMNI YOGA ACADEMY
DE LA CĂUTARE LA ELIBERARE
“Knowledge becomes wisdom only when it becomes your own experience.”
✅ Cauți clase de practică zilnică? Mergi la → Omni Yoga Studio
Sunt aici să îți răspund la orice întrebare. Nu ezita să imi scrii!
“Knowledge becomes wisdom only when it becomes your own experience.”
Dacă mi-ar fi spus cineva la 20 de ani că voi fonda o academie de yoga, aș fi râs.
Pe atunci, aveam un job sigur în IT, dar stăteam în fața calculatorului mai multe ore decât putea corpul meu să tolereze. Căutând disperat o soluție pentru durerile cronice de spate, am descoperit „Flying Yoga”.
A fost dragoste la prima… mișcare.
Entuziasmul a fost atât de mare încât am făcut un gest complet irațional pentru un om „rațional”: am refuzat un job promițător în IT la București, alegând în schimb să „mă atârn” într-un hamac și să urmez această chemare. Mentorul meu de atunci, Anthony Cardenas, a văzut în mine un potențial pe care eu nici măcar nu îl bănuiam.
Așa că am pornit la drum cu elan uriaș… și am eșuat glorios! Entuziasmul nu ține loc de experiență și, pe atunci, nu doar că nu aveam experiență ca antreprenor, dar eram și prea încăpățânată să ascult de alții. Însă am învățat pe pielea mea cea mai importantă lecție: dacă vrei să scrii povestea vieții tale, nu lăsa pe nimeni altcineva să-ți țină stiloul.
Au urmat nopți de disperare, frustrare și acea voce grea care îmi spunea: „Nu ești destul de bună. Întoarce-te în IT.”
Dacă Omni Yoga există astăzi, nu este pentru că am fost eu o eroină invincibilă, ci pentru că familia mea a fost acolo. Ei nu doar că m-au susținut, dar m-au iubit suficient încât să mă lase să greșesc, să intru în necunoscut fără să mă judece sau să mă întrebe „de ce te bagi în asta?”.
Au fost acolo, pur și simplu. Fără condiții sau fără așteptări, gata să mă ridice de la pământ ori de câte ori am simțit că nu mai pot.
Asta înseamnă familia pentru mine: este ceea ce am primit și exact ceea ce vreau să dau mai departe. De aceea, Omni Yoga nu va fi niciodată o corporație rece; este un proiect de suflet, susținut de o familie.
Am făcut absolut de toate: am scris articole, am organizat evenimente, am colaborat cu diverși profesori și am absorbit informație ca un burete. Ajunsesem să-mi umplu pereții cu diplome și certificări adunate de peste tot, dar, în realitate, învățarea continuă a fost modalitatea mea de a-mi construi încrederea în mine, cărămidă cu cărămidă.
Din această bază solidă de practică și predare, s-a născut Omni Yoga Studio în 2017.
Dar, ca profesor formator, încă purtam o mască și simțeam presiunea să fiu „perfectă”. Deși aveam studioul meu, predam viitorilor instructori în cadrul unei alte școli. Aveam senzația că trebuie să urmez o linie tradițională ca nu cumva să greșesc, repetând experiențele și trăirile altora în loc să le onorez pe ale mele.
Apoi a venit pandemia.
Lumea s-a oprit, iar eu am avut timp să ascult.
Acela a fost momentul meu de cotitură: am decis că aveam nevoie de propria mea școală, unde să predau yoga exact așa cum o trăiesc.
Am înțeles că nu ai cum să greșești atâta timp cât ești autentic și lași propria experiență să vorbească, fără frica de a nu bifa așteptările altora.
Modul de gândire structurat din IT m-a ajutat să creez un sistem educațional logic și coerent, iar în 2021 munca a dat roade: am obținut prima acreditare oficială și proiectul a evoluat în Omni Yoga School.
Școala nu a fost doar un pas de business, ci momentul eliberării mele: „Asta sunt. Așa simt. Așa predau.”
Știi zicala aceea: „Maestrul apare când ești pregătit”? Exact asta s-a întâmplat. Swami Vidyanand, fondatorul Yoga Alliance International India, mi-a făcut o invitație personală la el în India.
Mi-a luat un an să îmi adun curajul pentru acea călătorie, dar acea lună petrecută acolo, locuind chiar în casa lui Swamiji, a schimbat absolut totul.
Să primești inițieri autentice de la un Guru nu înseamnă să primești o diplomă, ci înseamnă să primești o binecuvântare, o transmisie de putere și o responsabilitate uriașă.
Când m-am întors acasă, având titlul de Grand Master în meditație, energia școlii mele se schimbase. Astfel, în 2024, Școala s-a transformat organic în Omni Yoga Academy — recunoscută astăzi de trei organizații mondiale: Yoga Alliance International India, World Yoga Federation și Meditation Alliance International.
Inițial, am crezut că această academie va atrage exclusiv viitori instructori. Surpriza a fost să descopăr că mulți dintre cei care treceau pragul școlii căutau cu totul altceva: profunzime, transformare și înțelegere, dar fără dorința de a preda mai departe.
Așa am transformat academia într-o școală bazată pe incluziune: nu trebuie să devii sau să vrei să devii instructor pentru a învăța yoga în profunzime.
Am creat un spațiu deschis deopotrivă pentru cei care caută propria evoluție ca practicanți, cât și pentru cei care simt chemarea să ghideze pe alții, onorând ritmul fiecăruia.
ANGAJAMENTUL MEU
Nu promit rețete spectaculoase și nu pot face munca în locul tău. Transformarea reală vine din practică, din curiozitatea de a te cunoaște pe tine. Eu îți ofer spațiul, ghidarea, claritatea și structura. Dar drumul… e al tău. Eu ghidez. Tu pășești.
Omul din spatele structurii Dincolo de titlul de Grand Master și de acreditările internaționale, sunt Renata. Un explorator curios, care nu obosește niciodată să pună întrebări în încercarea de a înțelege firea umană.
Dacă vrei să afli cum a început cu adevărat această călătorie și cum o nevoie simplă m-a condus spre vocația mea, te invit să mă cunoști dincolo de business.
Fondator & Director
Pentru îmbunătățirea experienței tale pe site-ul nostru folosim fișiere de tip cookie. Unele sunt esențiale pentru ca site-ul sa funcționeze corespunzător. De asemenea, folosim cookie-uri ne-esențiale pentru marketing ce ajută la imbunătățirea vizibilității site-ului pe internet. Pentru a controla aceste fișiere poți utiliza câmpul „Setări”. Refuzarea consimțământului afectează negativ experiența utilizării site-ului.
Adding {{itemName}} to cart
Added {{itemName}} to cart